joi, 17 mai 2018

Ganduri despre Inaltare si recunoastinta

Sigur, Dumnezeu, Cel care ma iubeste atat de mult, mi-a daruit niste talanti, sigur  chiar mai multi.Doar ca eu nu am avut habar de darurile primite si am risipit ce Domnul a pus in mine...
Am scris, am pictat, am dansat, am invatat, am iubit...
Dar viata aceasta, de adevarata creatie, de "crestere" a mea, s-a terminat brusc la 50 de ani, in momentul mortii lui Grig...Daca el ar mai fi trait, cred ca as fi urcat social pana la niste culmi...poate as fi vizitat o parte din lume, as fi trecut oceanul, dar nu as fi plans niciodata la inmul heruvimic si nu as fi multumit lui Dumnezeu niciodata pentru lacrimile mele...
Cred ca unul din talantii mei este ca am o inima in care a incaput Prietenia...
Povesteam undeva ca, jocul pe strada copilariei mele, incepea cu mine, cea mai slabanoaga si negricioasa fetita din oras... cu genunchi colturosi si plini de bube...Eram prietena cu toata lumea si asa am fost si in anii de scoala...Cei mai vechi prieteni sunt de atunci...sau din primii ani de serviciu.Doar ca am pierdut pe drumul acestei vieti oameni dragi si acum ii port  in liturghie...
Tudor, Aneta, Dan...Marian, Constantin...
Ei toti sunt motivul meu de recunostinta fata de Dumnezeu. Fara ei eu as fi fost un om asemenea unei nuci seci...Am memoria inimii mele!Imi stiu toate iubirile!Si stiu cat de mult m-a ajutat sa iubesc...
Si stiu cat de mult ma ajuta oamenii care ma iubesc...
Nu pot creste si nu ma pot schimba decat in iubire.
Refuz sa traiesc altfel!
Si pentru ca inima mea nu vrea niciun alt sentiment decat cel de iubire,Dumnezeu imi trimte alaturi oameni care ma iubesc!
Am pe biroul de la serviciu un buchet cu bujori si lalele albe! Le-am primit ieri, inainte sa plece in Maroc, prietena mea, Amalia mi l-a adus pentru ca ... seara fusesem trista si o duruse tristetea mea...
-Te iubesc, eu chiar te iubesc! imi spune mereu, ea, cea mai minunata doamna din acest oras! Nu stiu de ce ma iubeste, dar Dumnezeu i-a pus in inima iubirea pentru mine ca ea sa-mi daruiasca bujori albi in zile mai putin luminoase...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat-o pe Amalia!
Ieri vorbeam la telefon cu un parinte ieromonah  aflat intr-o pustie si din senin a folosit un cuvant pe care   credeam ca  eu l-am inventat ...de fapt cuvantul exista in dictionar, dar e un regionalism foarte, foarte rar folosit, aproape scos din vorbire... Din miliarde de cuvinte, parintele a folosit cuvantul pe care doar eu il folosesc, ca Dumnezeu sa-mi arate iar ca suntem legati in duh...nedespartiti ...ca nimic din ceea ce fac , zic, traiesc nu-i este strain...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru parintele acesta, pentru toti parintii, calugarii, maicile si surorile pe care le-am cunoscut si care ma poarta in rugaciunea lor.
Toti oamenii pe care i-am cunoscut, cei care ma iubesc dar si cei care nu o fac, m-au ajutat sa ma apropii de Dumnezeu, sa-L cunosc si sa-L doresc intelegand ca acesta e Calea, Adevarul si Viata...
Azi lumea a plecat la Closca.Eu am ales sa raman aici, sa impart pentru adormiti mei dragi, sa merg la slujba aici aproape, apoi la serviciu... impartita intre probleme curente si blog, citesc, scriu, rezolv diverse lucruri. Si multumesc lui Dumnezeu pentru cuvantul Sau si pentru talcuirea cuvantului de catre parintii de langa mine. Azi, parintele Maxim a explicat Inaltarea Domnului avand ca temei trei aspecte;  Cartea Isaia, Apocalipsa si Psalmul 23... Nu as fi gandit niciodata aceste legaturi daca parintele nu mi le-ar fi aratat atat de frumos ...Si am venit acasa insetand dupa cuvant sa inteleg mai bine, sa-mi reamintesc ...

"El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis şi nici un înger, ci faţa Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat şi i-a purtat în toată vremea de demult."( Cartea Isaia)

Da, azi, in ziua Inaltarii Domnului, stiu ca Rascumparatorul meu e viu si toti cei care vor crede in El, prin credinta si dragoste pot nadajdui ca portile raiului zidite de Domnul in ziua izgonirii lui Adam si a Evei , porti pazite de heruvimi , vor fi deschise larg , dupa cuvantul Domnului:
"nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor."(Apocalipsa cap 7)
Atat de putin ne desparte de aceasta ...atat de aproape este...pentru ca  ai Domnului suntem si Domnul desi ne da toata libertatea sa traim cum vrem, permanent ne pune  in fata solutia de mantuire, pentru ca..."Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea."









  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu