sâmbătă, 30 decembrie 2017

Ploaie la Bora

Totdeauna am preferat  sa merg la cimitir in zile mai ciudate, adica cu ninsoare sau ploaie sau caldura mare. Cred ca pentru singuratatea cimitirului... Eu cu ei...
Am fost astazi pe ploaie. Am urcat pe pod si apoi drumul in panta spre cimitir. Maine este "Revelionul"si lumea e ori in magazine cumparand , ori acasa facand pregatirile pentru ...pentru ce?
Strazi pustii... alei pustii...Pana si paznicul cimitirului era  disparut...
Am stat cu Grig ...am petrecut cu el un pic de timp ...mi-e dor sa-i vad ochii blanzi, ochi care nu judeca, nu lovesc, dar care pot pune distante greu de trecut...si-l simt pierdut undeva, blocat intr-o zona din care nu razbate lumina...e ca azi... si ploua si ploua si lui nu-i place ploaia si eu nu pot sa-i promit rasaritul senin...pentru ca neputincioasa sunt si fara mila lui Dumnezeu nu pot sa fac niciun pas.

 I-am pus un candelabru nou ...alb , darul meu de Craciun .Pe el scrie ceva adevarat: unde esti tu este casa mea ...Da, casa lui deja murdara de la atata ploaie si iarna, mormantul lui e si casa mea. Locuiesc cu el pentru ca si el locuieste cu mine, prins pe interiorul inimii mele, nedespartiti nici macar o secunda...in gandul meu...in inima mea...
 Ruxandra i-a pus o coronita facuta de ea,cu funde rosii si globuri culoarea pe care eu am purtat-o cel mai mult...culoarea tineretilor mele...

 Am fost, purtand tamaierul cu tamaia aprinsa, la Ina, bantuind cimitirul, atenta ca ploaia sa nu stinga tamaia...
Si i-am spus:
-E tamaie din Cipru, miroase frumos, a adus-o Ruxandra ! Vezi, Ina, fata mea totdeauna a stiut sa-mi faca daruri. De ce puteam sa ma bucur mai mult decat de tamaie? Doar de vin de impartasanie!Si fetele tale au dreptate:Te iubim mult, cat toate stelele de pe cer, cat tot nisipul din mare...
 Si ma bucur ca ai reusit sa-l trantesti pe Mos Craciun! Da-l incolo de gras si nesuferit!
 Si numai tu poti avea buburuze de Nasterea Domnului... sau ciuperci stilizate! Asa ai fost tu, totdeauna excentrica! Si tare bine ti-a stat!


Aproape nu stiu ce sa le mai spun...Barbatul meu si prietena mea...lacrimile mele si dorurile mele. Era asa gol cimitirul ! Puteam sa urlu precum cainii la stele, la luna... nimeni nu m-ar fi auzit.
Am preferat sa pasesc pe varfuri, sa nu le tulbur somnul ...sa nu trebuiasca sa le spun povesti mincinoase, cum ca aici mi-e bine... tare bine...


"Mereu, intre viata si moarte, 
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat, 
Iar astazi, cand esti prea departe, 
Abia te mai strig sugrumat."(Adrian Paunescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu