sâmbătă, 9 decembrie 2017

10 ani/ 10 decembrie...

In noaptea aceasta se implinesc 10 ani de la moartea lui Grig.
Acum 10 ani , la ora  aceasta in biserica era vecernie,nu stiam ce inseamna, stiam ca seara sunt slujbe in biserica, dar credeam ca mirenii nu participa,noi trei:Grig , eu si Ruxandra   eram acasa, faceam clatite, glumeam, ne rasfatam ca era duminica seara si urma luni, o zi grea...ca toate zile de luni... Nu stiam ca va fi cea mai grea zi din viata noastra,ca pentru toti, o sa fie cumplit si inceputul nasterii noastre.
Grig avea sa se nasca intr-o alta lume, dand raspuns pentru toate faptele lui.
Copiii aveau sa creasca sfasiati sufleteste,si aveau sa fie alti oameni decat cei care puteau fi pana  pe 9 decembrie 2007.
Eu aveam sa ma nasc in femeia care traia inauntrul meu,  strivita sub farduri, parfumuri, haine frumoase si scumpe...
Toti aveam sa ne schimbam in alti oameni...toti aveam sa primim o noua sansa pentru mantuire.... Grig prin noi...noi prin noi insine...
Desigur, Dumnezeu nu avea sa ne lase singuri!
O, cati ingeri mi-a trimis!
Cati oameni au ridicat coliva lui Grig si au cerut mila lui Dumnezeu!
Cati oameni s-au rugat pentru noi!
Cati slujitori ai lui Hristos ne-au pomenit!
Am parcurs zeci de mii de kilometri, in acesti 10 ani ,numai in ultimul an am strabatut :Serbia, Grecia, Rusia de trei ori, Ucraina  si Tara Sfanta!
Cate lacrimi, cata rugaciune ... De multe ori ziceam:
-Iarta-ma , Doamne, ca un cersator stau la usa Ta si cersesc mila Ta! Dar, da-mi, Doamne firimiturile de sub masa Ta...
Si Dumnezeu a ascultat si a raspuns...
Rar am luptat cu disperarea pentru tacerea lui Dumnezeu,pentru ca de cele mai multe ori, stiindu-ma incapatanata si insistenta, Domnul a raspuns de doua ori, de trei ori, ca sa inteleg, sa tac, sa respir cand ceream si ma sufocam de durere ...
 In acesti 10 ani l-am pomenit pe  Gheorghe,Grig al meu, in multe biserici ,biserici mici de tara , dar in toata lumea crestin ortodoxa, din Rusia pana in locul in care a fost templu din Capernaum si mai departe pana  la Sfantul Mormant...
Am facut pentru sufletul lui tot ce m-au invatat preotii,maicile si mirenii care au trecut prin situatii similare...si tot simt ca nu am facut mare lucru...
Am adunat o saptamana intrega pentru parastas...desi stiam ca  simultan intr-o manastire urma sa se  faca un alt parastas... cutii, cutiute... banane si portocale, bomboane si peste si prescuri, salate si tot ce mi-a trecut prin minte ca s-ar bucura cineva sa gaseasca in sacose...
Mi-am incalcat hotararea de a nu gati in bucataria mea cea noua si... am gatit...am facut coliva...apoi ore intregi am impachetat  gandindu-ma ingrozita cum le voi duce la biserica pentru sfintire ...Aseara tarziu am aranjat totul in sacosi si am pus la rece coliva aproape de impodobit si scursa de puteri am mers in dormitor,in patul in care Grig dormea... chiar in locul lui ...stiind ca Domnul, nu ma va lasa dupa cuvantul "Fara mine nu puteti face nimic"
Si desi parea imposibil sa ajung cu totul la biserica...am ajuns...Am ornat coliva jumatate acasa si jumatate pe masa din biserica, nepasatoare la privirile din jurul meu... Si imi spuneam mereu..."10 ani! 10 ani! 10 ani!" Stelute  floricele si fluturasi...10 ani, 10 ani, 10 ani.
Si am realizat ca au fost 10 ani de iubire. Ca niciun moment nu am fost despartiti in acesti ani.I-am crescut copiii in cea mai grea perioada a vietii lor, i-am tinut in scoli si masterate, in tara si in strainatate,i-am casatorit, intr-un fel i-am asezat la casele lor...Dar nu a fost ca si cand singura am facut asta. Pentru ca el a fost acolo, nevazut, dar permanent participant la viata noastra...Lucrurile lui au stat si stau inca pe umerase in sifonier, in dulap sunt inca niste ghete si niste pantofi... si cateva cravate sunt ascunse in postele noastre...
23 de ani impreuna , alaturi si 10 ani fiecare pe malul unui alt rau...mai intelepti... mai loiali... mai iubitori decat eram in cei 23 de ani... Ochii lui  ma privesc orice as face, asteptand de la mine mai mult decat o facea in cei 23 de ani . Atunci daca stia ca acasa nu e ciorba si voia ciorba, mergea intr-un restaurant si isi comanda... si manca o ciorba...
Acum... doar eu am ramas ingenunchiata la Maica Domnului pentru el... eu si copiii nostri...


 10 ani de iubire. 10 ani de cand asteapta ca preotul sa-si puna vesmantul si sa ia in mainile lui foaia pe care e scris numele lui...Gheorghe!!!
Ne-am intalnit in sfanta liturghie! Era la heruvic!Cand strana canta... „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim…”noi doi, cu mainile cazute pe langa corp si capetele plecate, treceam in urma tuturor, dorind sa lasam toata grija, dar tinuti robi,de pacatele noastre ... si plangeam impreuna, multimea pacatelor tineretii noastre... am fi dorit sa-L primim pe Imparat! Da, ne-am dori sa putem fi heruvimi...si cantarea noastra sa sparga cerurile spunand" Sfant Sfant Sfant" sau sa apropie cu blandete,  norii albi si pufosi ai cerurilor...
Am dori... am dori... dar ne este dat, doar sa plecam capul si sa plangem, sa cersim mila lui Dumnezeu, dar sa ne asumam iadul ...
Au venit la liturghie si la  slujba parastasului, Ruxandra si Lucian. Erau cei mai frumosi tineri din biserica. Modesti, tacuti , discreti...ea langa mine, el undeva langa usa...
Ne-am rugat impreuna si am pazit coliva de toate atacurile babelor care voiau sa o ciruiasca cu lumanarile lor...Am impartit impreuna ...Am pastrat un pachet , de fapt am constatat ca mai este un singur pachet si l-am lasat in sacosa... am plecat obositi ca dupa o seara de priveghi si cand sa ies din biserica am vazut-o pe o doamna care imi parea cunoscuta! M-am intors si am intrebat-o:
-Doamna , l-ati cunoscut pe sotul meu?
si ea m-a privit lung,incercand sa ma recunoasca in chipul atat de schimbat,m-a recunoscut repede ...  ochii i-s-au umezit imediat si plangand a raspuns:
-L-am cunoscut foarte bine pe sotul dumneavoastra, pe Grig...am lucrat  muulti ani impreuna... era un om absolut minunat...
-Primiti, va rog , pachetul acesta, pentru dumneavoastra era! si i-am intins ultimul pachet ...
L-a luat, fara sa-l priveasca. ca pe un mare dar si semn de la el,m-am imbratisa strans, plangand , m-a sarutat pe obraz...in locul lui? in locul meu? Si apoi a strans pachetul la piept...
Am privit-o printre lacrimi si i-am zis:
-Veniti un pic, sunt cu fiica lui, cu Ruxandra...
Si m-a urmat plangand spre Ruxandra, afara :
-Uite, Ruxandra, doamna a lucrat cu tatal tau!
-Da, l-am cunoscut foarte bine ...multi ani... era un om minunat, absolut minunat! Prea devreme a plecat de langa noi!
Si tot in lacrimi  a imbratisat fata care plangea tacuta...
-Absolut minunat!Absolut minunat!
 Si ne-am despartit de ea , acolo in pragul bisericii ... lasand-o plangand  si tinand la piept un pachet cu banane si portocale...atat de valoros , asa ca un semn al iubirii care uneori nu moare niciodata. Si Grig, asta a fost , un om pe care toti si-l amintesc cu iubire, nimeni nu l-a uitat , nimeni nu l-a urat...absolut minunat...
Am mers in oras si Ruxandra i-a cumparat flori de la cea mai scumpa florarie... 


 Cineva ii dusese o coronita de brad si impreuna copiii au pus-o pe cruce... Am tamaiat impreuna, am petrecut langa crucea lui, momente de odihna fizica si durere...

 Cum se poate ca dintr-o samanta, in plina iarna langa mormantul lui sa creasca flori pe care "nimeni "nu le ingrijeste?
" Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. 29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?"-Evanghelia dupa Matei cap 6... Peste tot semne puse de Domnul...

 Am venit acasa cu copiii... azi m-am "rasfatat", e una din zile in care scot cana lui de cafea, cana cea urata, pe care am primit-o de pomana de la bunica lui si eu, "generoasa" i-am dat-o lui, dar atat de valoroasa acum...cana pe care doar eu o spal si doar eu o scot din dulap...
Si am mancat cu copiii,am vorbit... am stat cu Ruxandra de vorba despre el, fiecare cu amintirile ei, am scos o fotografie pe care ea nu o stia si pe care ma rugase acum cativa ani , sa nu i-o arat inca... sa o scot cand ii va fi foarte dor...Si m-am gandit ca astazi ii este sigur, foarte, foarte dor si prea putine alifii de  bandajat sufletul am...
Iata seara s-a scurs in noapte...Copiii au plecat de mult...
I-am povestit parintelui pustnic cum a trecut ziua si din adancul muntilor vine raspunsul acesta:"...tot de 10 ani avem Patriarh noi, tot 10 ani sunt de cand am urcat si eu aici... tot de 10 ani viata va este parca cinic, mai vie... dar inaintea lucrurilor  si milei lui Dumnezeu numai uimirea si negraitul mai au un pic de loc ..."
 Si am inteles ca astazi sunt impliniti 10 ani de cand  degustand moartea lui, eu insami am primit sansa invierii si a intoarcerii, ca fiul risipitor..."mort a fost si a inviat ,pierdut a fost si s-a aflat"!
Si ingenunchez cu genunchii sfaramati in fata lui Dumnezeu si multumesc  pentru ca totdeauna   a binecuvantat iubirea noastra!


miercuri, 6 decembrie 2017

Darul meu de la Sfantul Nicolae

Seara de ajun de Sfantul Nicolae...
Am fost la manastire la vecernie. Mi-am luat cu mine cartile de rugaciune, pentru ca daca mintea mea va pleca in departari, sa o adun cum pot, in rugaciuni citite...
Eram asa putini in biserica incat inima mi s-a intristat. Ce o zice sfantul Nicolae?
Nici oamenii nu au ravna pentru slujba dar si manastirile tot mai greu gasesc slujitori. La strana doi baieti de la seminar,  incercau sa cante si sa citeasca... si repede, in timp ce cantau"Bogatii au saracit si au flamanzitit/Si cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele", semn ca vecernia cu litie e pe sfarsite, strangeau cartile si le puneau in strana...
Si am plecat mahnita si mai mult...
Un oras intreg... 60 000 de locuitori si in biserica, in ajun de Sfantul Nicolae, nici 50!
Era atat de devreme incat am intrat intr-un supermarket plin ...plin... de cumparatori... oameni buni care, sigur voiau  sa-si bucure copiii.
Si am venit acasa si am plans...
Am o casa frumoasa, foarte frumoasa, proaspat zugravita si inoita...
Am lasat pe hol geanta...seara de ajun...
In ghetele cui sa pun ceva?
Si cati copii sarmani in lume! 
Si eu insami copil sarman al sfantului Nicolae...
Am refuzat sa vorbesc la telefon, doar urgentele, doar cei care au insistat in rest...tacere...
Pentru ca am inteles ca inutil vorbesc altora."Lasa faptele tale sa vorbeasca", spunea cineva...si fapte nu am.
Nimanui nu-i foloseste vorba mea si e mai bine,sa fug cum spune Sfantul prorooc David " Iata m-as indeparta fugind si m-as salaslui in pustie"sau  precum scufundatorul sa cobor la mari adancimi personale si sa caut scoici cu perle...Poate nu voi gasi nimic, pentru ca in noroiul din sufletul meu nu poate rasari nimic, dar macar sa incerc... macar sa imi dau o sansa pentru pocainta si pentru a-mi constientiza pacatele ...
Si-am coborat in iadul amintirilor mele tarzii...ultimul ajun de Sfantul Nicolae intreg... 5 decembrie 2007... cu doar patru zile inainte de moartea lui Grig. Nu stiam, nici nu visam ca pe cosmar ca ne vom desparti... inca tineri, inca frumosi, inca inconjurati de copii cu getute puse sfantului Nicolae pentru daruri...
 Am stins lumina si dupa cateva cuvinte cu Ella,( dada, Ella, stinge becurili  si aprinde candela, e un sfat bun) am adormit...
 M-am trezit cu inima in lacrimi , asa cum am si adormit... pe holul meu frumos, plin de icoane si carti, in casa mea plina de sfinti... nu era decat respiratie de ingeri...si as fi vrut ceva... as fi vrut, sa ma ierte Dumnezeu, dar as fi vrut un suflet de om...atat...un sufletel ... un glascior care sa ma strige"mami!" sau un glas, glasul lui Grig, care sa ma strige "iubito!"as fi vrut o ciocolata si o portocala intr-un pantof ...ceva care sa arate ca sunt vie...
Si am plecat ca un schiop spre biserica, ranita in trup si in suflet...
Si plecand m-am intrebat ce as fi vrut sa primesc si mi-am spus ca as fi vrut ...o liturghie intreaga, fara niciun stres ca trebuie sa ajung la birou si abia atunci am inteles ca primisem inca de aseara darul acesta, de la Sfantul Nicolae...
"Doamna sefa ", cum ii spunem noi de cateva decenii, sefa mea mai mare, ma sunase aseara, chiar la vecernie si imi spusese:
-Vezi ca am vorbit cu Mimi sa faca o coliva pentru domnul director...pentru profesorul lui, Nicolae, care a murit. Sa mergi dimineata la biserica, sa o platesti...pui tu, lumanari de la tine, si stai cu ea pana la sfarsit si o aduci la birou cand se termina! 
Si am intrat cu bucurie in biserica... cu pace cum nu am decat sambata si duminica...
Am platit coliva...am mers la sfantul altar, am rugat sa-l pomeneasca pe Nicolae la proscomidie si am primit liturghia, darul meu de la sfantul Nicolae!
Si i-am pomenit pe toti ai mei, pe toti ai nostri...inclusiv pe Mihnea-Nicolae... Am stat in strana mea cu babutele mele ... si am venit spre birou tinand in maini ,darul meu dulce de la Sfantul Nicolae...
Si ziua inca nu s-a terminat... si apoi maine e praznuita sfanta Filofteia, alta ocrotitoare, mare sprijinitoare a vietii mele...Sfintii/ Bucuriile mele!
Si privesc, acum aproape de vecernie, spre Domnul, mereu spre Domnul ... si zambesc stramb, dar zambesc si spun cu versuri scrise din suferinta temnitei reale, comuniste, care nu a reusit sa sufoce credinta si iubirea...

"Doamne, fa din suferinta,
Pod de aur, pod inalt,
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adanc si cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.
Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;
Si din fiece dezastru
si crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
si fa zambet intelept."
Radu Gyr




marți, 5 decembrie 2017

Tarziu...




Iubirea este canonul meu. 
Si pentru ca, in principiu, canon este sprijinul meu in lupta cu patimile,pentru lipsa iubirea, ma sperii cel mai mult.
Si cad mereu... si ma ridic in timpul doi...Si spuneam, in sinea mea, acum cinci minute ca nu-mi place decembrie si apoi am revenit si am zis ca e frumos decembrie...si il iubesc pentru ca aceasta luna imi daruieste cele mai multe motive sa ma vad asa cum sunt: un om  plin inca de umbre...
Nu-mi pot permite  sa fiu altfel decat sincera. Si trebuie sa iubesc decembrie ...Si pentru ca trebuie...iubesc fiecare clipa a acestei luni...desi inca ma zbucium in multimi de intrebari...

"Mi-e frica, Doamne c-am ajuns
de mult la mijloc si nu stiu
Ce-s? Intrebare sau raspuns?
Sunt mort sau inca mai sunt viu?

Ciudate sunete m-ating
Si-mi lasa urme sangerii,
Ninsorile care ma ning
Sunt prea tarzii, sunt prea tarzii...

Unde-am gresit si ce cuvant
De frica mea s-a pribegit?
Si carui dor i-am fost mormant
Si carui soare asfintit?

Arata-mi calea si ma duc
Fara privirea cea-napoi,
Dar da-mi o lacrima de cuc
Pe-o frunza mica de trifoi.

Sa-mi fie candela pe drum
Sa-mi tie noaptea de urat
Cand nodul spanzura cu fum
Sa-mi cante-ncet atat, atat..."

Iubesc decembrie pentru ca in decembrie am trait ultimile bucurii impreuna..ultimile daruri de la Grig au fost in decembrie, ultimile zile in care familia noastra a fost intreaga, aici pe pamant!
Iubesc decembrie pentru ca decembrie mi-a daruit lacrimi...Ce as fi facut eu fara pocainta?Ce as fi facut eu fara tristetea pentru pacatele noastre?
"Unde-am gresit si ce cuvant
De frica mea s-a pribegit?
Si carui dor i-am fost mormant
Si carui soare asfintit?"
Incerc sa-mi amintesc o zi de decembrie din ultimii 10 ani si toate sunt in amintire estompate...Zile in care soarele sta ascuns...e doar cerul plumburiu si  ninge rar...
"Ninsorile care ma ning
Sunt prea tarzii, sunt prea tarzii..."
Ninsorile nu mai sunt pentru joaca cu bulgari de zapada... si nu pregatesc niciun sanius...
Pasesc incet in decembrie ca intr-un templu sfantit, cu grija sa nu sperii ingerul care imi sta aproape cu aripile cazute , el insusi zgribulit si ranit...Si exact ca in poezie, lacrima imi este candela care imi tine de urat pe drumul meu inghetat  ... 




sâmbătă, 2 decembrie 2017

Serbia/decembrie 2016/ Reflectii partea a VI a

Ceea ce voi povesti sunt amintiri ale unor stari care  s-au intamplat acum 365 de zile.
Nu am avut binecuvantare sa povestesc decat dupa trecerea acestui interval de timp. S-au implinit deci 365 de zile.Am uitat multe din lucrurile pe care le-am vazut, dar nu am uitat cum m-am simtit, ce anume am invatat din cel mai deosebit pelerinaj al vietii mele, exceptand Israelul: Serbia... nu Rusia si nici Grecia sau alt loc. 
Acum un an ,in ziua de 1 decembrie 2016, dimineata,am plecat din Bucuresti ,intr-un pelerinaj care urma sa ma duca in locuri la care visam de luni de zile , locuri in care , nu stiu daca sfintii vor mai ingadui sa revin.Urma sa schimb in viata mea lucruri de esenta, urma sa traiesc momente cu acea intensitate care face ca  inimii mele sa-i cante clopotele de nunta de final...Dar, azi privind de la distanta timpului ceea ce a fost, ii cer inimii mele sa binecuvinteze totul si sa primeasca ca pe mari daruri.
Am mers intai la Sibiu  la Catedrala...
I decembrie  2016 la Catedrala , la sfanta liturghie.




sfantul Andrei Saguna











si apoi spre Timisoara




sfantul Iosif de la Partos





Piata de Craciun... de unde mi-am cumparat o caciulita sa ma apere se frig. Era atat de rece...







si seara eram deja in Serbia...





si dimineata... zapada ca in povesti...


Cetatea Kalemegdan – cu cele două biserici: Biserica Sfânta Parascheva și Biserica Rujica (Trandafirilor)Fortăreața este situată în cel mai mare parc al orașului — Parcul Kalemegdan — și reprezintă partea centrală și cea mai veche a zonei urbane a Belgradului. În prezent este unul dintre cele mai îndrăgite locuri, atât de către turiști, cât și de către locuitorii capitalei, fiind una dintre cele mai vechi cetăți fortificate din Europa.











Sfantul Gheorghe si sfanta Parascheva... Petca...















Catedrala Sfântului Sava -ridicată pe locul unde au fost arse moaștele Sfântului Sava,arhiepiscopul sârbilor
































- Mănăstirea Racovița cu mormântul Patriarhului Pavle;


















Mănăstirea Lelici cu moaștele Sfântului Nicolae Velimirovici;






Manastirea Lelic - manastirea Sfantului Nicolae Velimirovici



Sfantul Nicolae Velimirovici (5 ianuarie 1880 - 18 martie 1956) este unul dintre cei mai mari teologi si ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sarbe. Sfantul s-a nascut in localitatea Lelic, intr-o familie de agricultori. Tanarul si-a inceput educatia la Manastirea Celije, iar mai apoi si-a continuata in Apus.







Sfantul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sarbilor sau Noul Ioan Gura de Aur, este un sfant relativ nou, mult iubit si cinstit in intreaga lume. El este cunoscut indeosebi ca Sfantul Episcop Nicolae al Ohridei si Jicei, model de slujitor, invatator si conducator al crestinilor pe calea cea sfanta a credintei, a dragostei si a nadejdei.

Acest sfant parinte, in adevaratul sens al cuvantului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzand o categorie larga de lucrari: talcuiri, omilii si vieti de sfinti - o adevarata "vistierie a spiritualitatii ortodoxe sarbe" si a intregii lumi crestine.



Sfantul Nicolae a murit in Biserica ruseasca Sfantul Tihon, din South Kanan, America. Trupul sfantului a fost dus la Manastirea Sfantul Sava, din Libertivil, unde a fost mai apoi inmormantat in apropierea altarului, in prezenta a numerosi ierarhi sarbi.

In ziua de 12 mai 1991, Sfintele sale Moaste au fost luate din Libertivil si dusa la o micuta biserica din Lelic, ctitorie a sa. In anul 1997, in jurul bisericutei a luat fiinta o comunitate monahala, biserica fiind numita manastire.



La data de 19 mai 2003, Sfantul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe a hotarat, in unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei si Jiciei in sinaxarul de sfinti al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adanca smerenie si recunostinta pentru mila Domnului, cadem inaintea iubitului sfant si prieten al lui Dumnezeu, strigand: Parinte Ierarhe Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! Slujba de canonizare a sfantului a fost oficiata in Catedrala Sfantul Sava din Belgrad, in ziua de 24 mai 2003.

Manastirea Lelic este o manastire odihnitoare, in jurul ei domnind linistea. Arhitectura ansamblului monahal actual este tributara stilului traditional morava. Iconostasul bisericii si frescele acesteia sunt deosebit de frumoase, si ele fiind lucrate in duhul traditional local. In curtea manastirii, o casa traditionala a fost transformata in muzeu. In aceasta s-au adunat multe dintre lucrurile ce au apartinut sfantului ierarh.



Despre Sfantul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea urmatoarele: "El cugeta intru rugaciune, el filosofeaza intru rugaciune. Poti simti ca, printr-insul, graiesc sufletele purtatoare de lumina ale marile asceti ortodocsi, si mai ales minunatul suflet al Sfantului Simeon Noul Teolog. El il afla pe Dumnezeu intru rugaciune, si simte intreaga Zidire. In rugaciunea sa, tuturor se face partas. Aceasta lucrare se poate implini numai in Dreapta Slavire. Intregul suflet se aduna in rugaciune si paseste printr-acest lucru de o greutate covarsitoare, ce se cheama "lume", calauzit fiind de rugaciune; caci rugaciunea este singura calauza a mintii, a inimii si a voii, careia i s-a dat darul vederii."

sursahttps://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-lelic-121649.html


























casuta muzeu cea in care a crescut un sfant... sfantul Nicolae Velimirovici





locul in care am plans...
-Ati pierdut ceva? m-a intrebat cineva
-Da,Cincizeci de ani.




sicriul in care a fost adus sfantul din America





scrisul impecabil al sfantului



Am plecat cu inima stransa de aici. Acasa ma asteptau cateva carti ale sfantului, inclusiv Proloagele care erau in acel timp cartea mea deschisa, carte de capatai, dar intalnirea cu sfantul se facuse acolo, in locul cresterii sale...Si de aceia imi era greu sa plec 
Mănăstirea Celie cu moaștele Sfântului Iustin Popovici;






Manastirea Celije - scurt istoric





Manastirea Celije a fost ctitorita in secolul al XIII-lea, de catre regele sarb Dragutin Nemanja (1282-1316), ea fiind reconstruita undeva in secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, nu se stie insa cu certitudine nici ctitorul, nici data exacta a zidirii manastirii. O legenda locala marturiseste cum trei frati din dinastia regala Nemanja au construit in aceasta zona fiecare cate o manastiri: Manastirea Celije, Manastirea Jovanje si Manastirea Pustinja.




In orice caz, cel mai probabil este ca manastirea a fost construita in vremea domniei regelui Stefan Lazarevic (1389-1427), intr-o perioada de renastere sociala si religioasa din vestul Serbiei. In acea vreme, localitatea Valjevo era resedinta mitropolitana a episcopului, iar biserica episcopala se afla in Manastirea Celije.

Manastirea de la Celije a fost atacata de mai multe ori, de-a lungul vremii, de fiecare data ea fiind reconstruita la fel de frumoasa. In vremea dominatiei otomane, manastirea a fost incendiata de mai multe ori, de fiecare data ea fiind reconstruita dupa modelul initial. Cel mai renumite preot din acea perioada a fost Danilo Vukasinovic, care a luat parte si la intalnirea conducatorilor sarbi, in Belgrad, in anul 1733.



In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, trupele sarbilor si ale autriecilor erau infrante de catre turci. Sarbii au migrat inspre nord, condusi fiind de catre arhiepiscopul Arsenie al IV-lea Jovanovic.

In anul 1739, langa Manastirea Celije, cateva mii de familii de sarbi au fost masacrate de catre turci. De atunci, localitatea cu pricina a ramas cunoscuta sub denumirea de Lelici, "lelek" insemnand "plangere", "tanguire".



In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, calugarii din Manastirea Celije au participat la revolta populara condusa de Koca Kapetan, motiv pentru care turcii au ars manastirea din temelii, in anul 1791. La scurta vreme insa, sarbii au reconstruit manastirea, atunci avand drept staret pe Hadzi Ruvim.

In anul 1804, clerul din Manastirea Celije a luat parte la organizarea Primei Revolutii Sarbe, sub Karadjordje. In manastire se vede si astazi mormantul decelui Ilija Bircanin, omorat de turci in anul 1804, alaturi de alti mari conducatori sarbi.



In anul 1810, turcii au incendiat din nou manastirea, sarbii reconstruind-o insa in anul 1811, cu ajutorul armenilor instariti din Valjevo. Cupola bisericii a fost construita in stilul armean, dupa dorinta unora dintre ctitorii cei mai de pe urma.

Intre anii 1804-1813, Manastirea Celije a gazduit Spitalul militar Karadjordje. Mai tarziu, in Serbia eliberata a lui Milos Obrenovic, o Scoala elementara a functionat in manastire. Scoala a fost cinstita si cu prezenta aici a Sfantului Nicolae Velimirovici, unul dintre cei mai mari sfinti si oameni de cultura ai secolului al XX-lea.



In cadrul Primului Razboi Mondial, austriecii au daramat manastirea. Fiind reconstruita, aceasta va fi din nou daramata, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa terminarea razboiului, manastirea a fost reconstruita si populata cu o obste de maici. Acestea au cules toate oasele si ramasitele umane gasite pe teritoriul manastirii, urme ale vitregiilor vremii, le-au spalat cu vin si le-au asezat intr-o micuta cripta, chiar in curtea manastirii. Cripta este de forma cubica, deasupra avand un turnulet de lemn.



Sfantul Iustin Popovici, renumitul teolog sarb, a vietuit in Manastirea Celije intre anii 1948 si 1979, cand s-a si mutat la Domnul. Avva Iustin a fost unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi ai vremii sale, cat si unul dintre intemeietorii Societatii Sarbi de Filosofie.

Biserica din Manastirea Celije, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, are forma unei basilici bizantine. Tavanul bisericii, inaltat la inaltimea de 11 metri si domul cu noua laturi, inchipuie cele noua ranguri arhiepiscopale.



Ultima restaurare a manastirii si a bisericii a avut loc in anul 1936. Intregul ansamblu monahal este imprejmuit cu un gard de lemn. Langa aceasta se afla o veche clopotnita si cateva morminte foarte vechi, printre care si cel al lui Ilija Bircanin. In partea sudica a bisericii celei mari se afla mormantul Sfantului Iustin Popovici.

Cladirea de chilii este o sinteza de arhitectura sarba si bizantina. Intr-o laterala a acesteia se afla un mic paraclis, inchinat Sfantului Ioan Gura de Aur. Astazi, maicile din obstea manastirii se ocupa cu zugravirea de icoane si cu publicarea de carti duhovnicesti.



Interiorul bisericii nu prezinta nici o fresca. Pe peretii acesteia sunt asezate insa icoane vechi si noi. In manastire se pastreaza o veche Biblie, care a apartinut odata conducatorului religios sarb Prota Mateja Nenadovic.

sursa https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-celije-122303.html



mormantul sfantului Iustin











De aici am plecat cu liniste... sentimentul era ca sfantul ne vegheaza drumul, ca este undeva la gardul din piatra si ne petrece ...

















Mănăstirea Mileșeva cu renumita frescă „Îngerul alb” și mâna Sfântului Sava Arhiepiscopul sârbilor;




































Traversarea canioanelor Tara și Moracea;

Slujba de pomenire pentru romanii mort in accident in acest loc













Manastirea Moraca



Manastirea Moraca se afla in regiunea Kolasin, Muntenegru. Aflata intr-o zona bogata din punct de vedere istoric si cultural, manastirea este de departe cel mai important monument de acest fel. Manastirea este asezata in Valea Moraca, pe drumul ce leaga Kolasinul de Podgorica de Nord.





Manastirea este renumite in primul rand pentru minunatele ei fresce, opere ale celor mai mari zugravi ai vremii, monahi athoniti si pictori sarbi; acestea au supravietuit pana astazi, desi unele doar in parte, iar altele cu adaugiri mai noi.

Manastirea Moraca - scurt istoric


O inscriptie de pe fatada vestica aminteste anul si ctitorul bisericii: anul 1252, Stefan. Situata pe malul drept al raului Moraca, manastirea a fost contruita in anul 1252, de catre Stefan, fiul lui Vukan si nepotul marelui ctitor sarb Stefan Nemanja, si fondatorul dinastiei regale sarbesti Nemanjice.



Potrivit unei legende locale, piatra necesara zidirii manastirii a fost luata dintr-un loc special, aflat la o distanta enorma fata de manastire. Piatra galbena a constructiilor monahale din Moraca a fost transportata intr-un mod original, si poate chiar unic: localnicii s-au insirat, unul langa celalalt, pe o distanta de zeci de kilometri, piatrele fiind date din mana in mana, din Tusine pana in Valea Moraca.



Complexul monahal de la Moraca cuprinde doua biserici si cateva cladiri anexa. Biserica centrala este inchinata Adormirii Maicii Domnului, Biserica cea mica este inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, iar cladirile anexe alcatuiesc chiliile si arhondaricul. Curtea manastirii este imprejmuita cu un inalt zid de piatra, cu doua porti de acces.



Biserica centrala a manastirii a fost daramata in in secolul al XV-lea, fiind reconstruita in urmatorul secol. Biserica este foarte incapatoare, avand o nava centrala terminata cu o absida si prezentand doua strane laterale. Aceasta a fost construita in stilul bisericilor din Raska, avand o absida adanca in capat si un dom central. Peretii tencuiti sunt acoperiti cu fresce, iar intrarea centrala este construita in stil romanic.

Manastirea Moraca - frescele si istoria acestora

Frecele bisericii centrale dateaza din secolele XIII-XIV si XVI-XVII. Frescele din secolul al XIII-lea sunt cele care atrag in mod deosebit atentia pelerinului, ele distingandu-se de celelalte prin calitatile lor artistice si prin expresivitatea neegalata a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul. Viata Sfantului Ilie, intruchipand un numar de 11 scene, este un ciclu unic medieval.



Din ansamblul iconografic initial, doar mici portiuni de fresca au supravietuit pana in ziua de astazi, acestea fiind localizate in special in "diakonikon"; aici se afla celebra reprezentare a Sfantului Prooroc Ilie. Restul frescelor de secol XIII au avut de suferit in prima jumatate a secolului al XVI-lea, cand turcii au devastat manastirea. Indepartandu-i-se aciperisul, biserica a fost spalata de ploi, fresca acesteia fiind avariata iremediabil.



Alaturi de scenele din viata Proorocului Ilie, din secolul al XIII-lea se mai pastreaza inca si alte fresce. Dintre acestea, mai amintim cateva: Profetii Vechiului Testament, Drept slavitorii Imparati sarbi, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, alaturi de alte cateva.









Un nou vestmant de fresca, al unor pictori anonimi, va impodobi Manastirea Moraca incepand cu anul 1574. In prima jumatate a secolului al XVII-lea, mai multi zugravi renumiti iau parte la restaurarea si completarea frescelor din biserica. Printre acestia s-au aflat si parintele Strahinja din Budimlje, care a impodobit partea superioara a Proscomidiarului, si George Mitrofanovic, care picteaza fatada vestica a bisericii, in anul 1616.


Mitrofanovic este unul dintre cei mai renumiti pictori sarbi, el vietuind in Manastirea athonita Hilandar. Zugraful de la Manastirea Hilandar este si cel care a infiintat in Manastirea Moraca scoala de pictura monahala, a carei influenta a inceput sa se imprastie rapid in zona. Aceasta scoala de pictura este considerata a fi una dintre cele mai valoroase achizitii ale artei bizantine.



Cat priveste culoarea, picturile din Moraca intrec cu mult lumina celor din Manastirea Studenica si Manastirea Milesevo. Frescele din Moraca reprezinta o victorie a stilului asa-numit plastic, ele indeplinind si rolul de initiatoare ale acestui stil in zona.

In anul 1604, pictorul "popa Strahinja" din Budimlje picteaza si partea superioara a pridvorului din Manastirea Piva. Intr-unul dintre cele mai bune locuri de pe peretii interiori ai bisericii din Piva, pictorul Strahinja a pictat "Imnul Acatist" al Maicii Domnului.

In anul 1639, marele pictor Kosma isi aduce si el aportul in Manastirea Moraca, imbracand in fresca Biserica cea mica a Sfantului Ierarh Nicolae. Trei ani mai tarziu, el va impodobi si peretii Paraclisului Sfantului Stefan.



Pictorul Kozma este unul dintre pictorii sarbi despre care nu se stiu foarte multe lucruri; el si-a semnat lucrarile cu un nume criptat, citit de obicei sub forma de "Kozma". Pictorul Kozma este identificat, nu de putine ori, cu pictorul Jovan; acesta a respins toate influentele Scolii Cretane de pictura, intalnite in lucrarile lui George Mitrofanovic, si a ramas fidel intru toate profesorului sau, maestrul Longhin.



Pictorului Kozma-Jovan ii sunt puse in seama o serie de minunate fresce din perioada anilor 1605-1632. Acestea se afla imprastiate prin mai toate marile sfinte locasuri sarbesti ale vremii: in Manastirea Moraca, Manastirea Hilandar, Manastirea Decani, Manastirea Piva si in alte biserici mai mici.

Cele mai recente fresce din Moraca sunt cele realizate de catre maestrii Scolii de Pictura din Kotor. La inceputul secolului al XVIII-lea, zugraful Dimitrie picteaza pentru manastire icoana hramului, Adormirea Maicii Domnului, iar fiul acestuia picteaza icoana-sinaxar a Sfantului Ioan Botezatorul.

Pe langa frumoasele fresce, de un deosebit interes sunt si icoanele asezata in stanga si in dreapta iconostasului: icoana Sfantului Sava si icoana Sfantului Luca sunt asezate printre cele mai valoroase icoane pictate din intreaga Peninsula Balcanica. Aceeasi mari pictori, deja mentionati, au au impodobit si iconostasul sculptat al bisericii centrale.
Sfintele Moaste nu lipsesc nici ele din acest loc de inchinaciune si liniste. Astfel, manastirea pastreaza cu mare evlavie "manas Sfantului Haralambie". Alaturi de aceasta, se mai gasesc si vechi cruci gravate si o cristelnita de Botez, lucrata in marmura, considerata a fi chiar cea in care a fost botezat Sfantul Sava.
De un deosebit interes se bucura Sfanta Cruce pastrata in Sfantul Altar, lucrata in lemn de nuc in secolul al XVI-lea; conform unei legende locale, la aceasta s-a lucrat timp de 11 ani. Din trezoreria maretei manastiri de odinioara, astazi se mai pastreaza doar unele obiecte liturgice si carti liturgice. Printre cartile cele mai de seama ale muzeului monahal se numara copia unui "Octoih pe o voce".


Mănăstirea Moracea cu mâna Sfântului Haralambie







mâna Sfântului Haralambie












Mănăstirea Daibabe cu peștera și moaștele Sfântului Simeon de Daibabe
 -Catedrala cu mâna Sfântului Ioan Botezătorul, moaștele Sfântului Petru de Cetinie și Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului;









Ostrog– Mănăstirea Ostrogcu moaștele Sfântului Vasile de Ostrog – participare la Sfânta Liturghie;








Manastirea Ostrog - scurt istoric



Manastirea Ostrog este o manastire ortodoxa ce apartine Bisericii Ortodoxe Sarbe. Asezata pe peretele abrupt al stancii Ostroska Greda, in Muntenegru, manastirea este inchinata sfantului ale carui Sfinte Moaste se si afla in pestera din interior - Sfantul Vasile de Ostrog. Din gura pesterii, o minunata priveliste se intinde sub ochii credinciosilor: valea Bjelopavlici.



Manastirea a fost intemeiata de catre Ierarhul Vasile, Mitropolit de Zahumlje si Herzegovina, in cadrul secolului al XVII-lea. Acesta a murit la manastire, in anul 1671, iar la cativa ani dupa aceea a si fost canonizat de catre Biserica si numit Facator-de-minuni. Trupul acestuia este pastrat intr-o racla frumos impodobita, in bisericuta din pestera, inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Pe platoul din varful muntelui sunt doar trei capele mici, sapate in stanca, pe locul fostelor pesteri, si cateva incaperi in care pot fi gazduiti cativa pelerini. In capela minuscula in care este adapostit trupul Sfantului Vasile de Ostrog se tin slujbe doar la marile sarbatori din an si in zilele aniversare ale nasterii si mortii sale.

Frescele din bisericuta Intrarea in Biserica a Maicii Domnului au fost realizate spre sfarsitul secolului al XVII-lea. Cealalta bisericuta, inchinata Sfintei Cruci, este asezata la un nivel mai inalt fata de cea dintai, ea fiind construita in anul 1655 si zugravita, mai tarziu, de catre Radul. Acesta a pictat peretii pesterii direct pe piatra, cu minunate fresce, cat si peretele sudic al incaperii. Printre obiectele de muzeu ale manastirii se afla si un Minei din anul 1732, cat si un sfestnic minunat lucrat, datand din anul 1779.
Aspectul actual al manastirii i-a fost dat acesteia intre anii 1923-1926, dupa ce un incendiu distrusese aproape in intregime complexul monahal de pe stanca. Din mila lui Dumnezeu si pentru rugaciunile parintilor de aici, cele doua mici bisericute din pestera au ramas neatinse de flacari, ele fiind astazi centrul duhovnicesc al manastirii. In jurul celor doua bisericute se inalta, imprastiate, chiliile si celelalte dependinte monahale.

 jurul anilor 1950-1960 drumul nu era amenajat, pentru ca masinile sa se poata apropia de locul sihastresc al pesterilor din Ostrog. Credinciosii mergeau usor pe cararuia de piatra batuta de pasii atator mii de pelerini. Cei care nu aveau puteri trupesti suficiente, pentru a infrunta greutatea drumului, puteau inchiria un magarus din satele de la poalele stancilor.

Sfantul Vasile de Ostrog - 29 aprilie / 12 mai

Sfantul Vasile de Ostrog este unul dintrei cei mai iubiti sfinti ai sarbilor. Sfantul Vasile s-a nascut in Hertegovina, in satul Mrkonjic, din regiunea Popov, la data de 28 decembrie 1610. Pentru a vietui crestineste si a fi ferit de pacatele tinerilor de o seama cu el, parintii lui l-au dus de mic la Manastirea Zavala.

Mai tarziu, el va fi calugarit la Manastirea Tvrdos, primind numele de monah Vasile. Inainte de a implini 30 de ani, calugarul Vasile a fost facut episcop, ca o incununare a vietii sale sfinte, cu rugaciune puternica si nevointe pe masura.



Sfantul Vasile de Ostrog s-a aratat un adevarat aparator al Ortodoxiei, mai ales pentru ca s-a opus din toate puterile incercarilor papale de a se extinde spre Rasarit, dar si turcilor, care cucerisera aproape toata Peninsula Balcanica.

Ierarhul nevoitor Vasile se retragea des in singuratate, se ruga si cauta sa duca o viata cat mai plina de impacare cu Dumnezeu si cu cei din jurul lui. Ca sa-si gaseasca linistea si pentru a nu mai vedea neintelegerile dintre oamenii din Biserica, care doreau o apropiere de catolicism, s-a retras la Ostrog, unde a fost numit staret, in anul 1651. Potrivit traditiei locului, la Ostrog, Sfantul Vasile l-a intalnit pe sihastrul Isaia, in a carui pestera Sfantul a si facut prima biserica de pe muntele Ostrog. Multe pietre si lemne a carat sfantul, la inceput, pentru zidirea celor de neaparata trebuinta.

Sfantul Vasile de Ostrog a murit in ziua de 29 aprilie 1671, in chilia lui din Manastirea Ostrog. Trupul sfantului nevoitor a fost inmormantat in bisericuta inchinata Maicii Domnului. La doar sapte ani de la moartea sa, el a aparut in visul staretului de atunci, cerandu-i acestuia sa-i dezgroape trupul. Ferindu-se de aceasta descoperire, pentru a nu fi cumva inselaciune, abia dupa trei aratari la rand, staretul a inteles voia lui Dumnezeu. Dupa sapte zile de slujbe si rugaciuni, trupul Sfantului a fost dezgropat si a fost gasit intact.

Rugaciune catre Sfantul Vasile de Ostrog

Sfinte Vasile, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine.
Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi. 
Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul.
Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute.

Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti. Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi. Sfinte Vasile, infaptuitor de miracole, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!


 desigur au fost mult mai multe ... Am trait liturghii ... am trait bucurii si dezamagiri...m-am vazut la lipsa de masura pe care o am si m-am cutremurat, pentru ca  ce iti trebuie mai mult de un moment sa cazi?
L-am cunoscut pe Pantelimon, ghidul nostru ...am vegheat cu el si cateva doamne ...Elena..Ana... Oana sus , in munte la sfantul Vasile.
 Am trait frigul de minus 20 de grade. Am stat o noapte intreaga sub multimi de paturi, pe saltele in aer liber...afara, langa biserica in care era sfantul Vasile, dar sfantul nu a ramas dator  desi...nu-mi datora nimic ... si uite asa au aparut Reflectiile pe care le-am scris anul acesta . Reflectii in fata mormantului meu.
Am vazut fata lumii.Nu o mai stiam. Traisem noua ani in biserica, prea putin raportandu-ma la altii.
Acum , ceva m-a silit sa ascult , sa privesc, sa iau hotarari. 
 Am auzit pe cineva  zicand sase cuvinte si acestea aveau sa ma urmeze ca un refren mult timp..."Si iadul e mila lui Dumnezeu" si am cerut lui Dumnezeu ca, atat cat traiesc, in iadul meu sa cobore cu mine cineva, cineva hotarat sa ma ridice spre Rai, nu pentru ca l-as merita, ci pentru ca acolo e Dumnezeu si eu cu El vreau...
Am inteles ca multora nu le pasa de tine, ca au telul lor  si daca le stai in cale te vor arunca din drum.Dar am inteles ca totul e cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca nu trebuie sa traiesti singur.Am inteles ca fiecare strabate drumul lui spre Emaus si pe acest drum il insoteste Hristos.
Am inteles ca mai bine iesi dintr-o prietenie falsa decat sa crezi ca e crestineste sa rabzi. Hristos nu vrea sa-l judeci, sa-l vorbesti de rau, sa-l moralizezi tu pe altul crezand ca poti sa-l schimbi tu, dar nu vrea nici sa stai acolo, langa el „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”,poate chiar tu esti pentru el, un tovaras rau.
Am invatat ca e mai bine sa pui punct unei stari rele si sa te desparti decat sa ramai in deznadejde. 
 Am inteles ca dracii nu ma vor lasa niciun moment din "grija" lor...si ca cel mai adesea esti pe cont propriu in lupta cu ei .
Am inteles ca trebuie sa lupt cu inversunare ca sa ma mantuiesc, ca de asta depinde si sufletul lui Grig, dragul meu plecat asa nepregatit  si ca nu-mi pot permite sa cad.
Am invatat sa sufar cu speranta, fara sa mor, desi moartea parea izbavire.
Am invatat ca singura constanta a vietii mele e Dumnezeu, singurul care nu m-a parasit.

Am invatat , greu, prin experiente dureroase ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor nu dau frumusetea Craciunului. Ci prezenta langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut , ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri.

A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care El ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui.

Am invatat din Sfanta Scriptura ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii. 
Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea!
Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui.

Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia.
Am visat intoarsa din Serbia, mormantul lui Grig , negru, urat, crapat. Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea".
 Am invatat ca unii dintre cei cu care ne intersectam in acesta viata, nu ne vor parasi niciodata, pentru ca sunt daruri de iubire de la Dumnezeu si daca stii sa-i pretuiesti, Dumnezeu nu ti-i ia niciodata!
Am invatat ca trebuie sa cred orice neputinta .
Am invatat sa astept ... 
Am invatat ca inca nu stiu tot, desi sunt aproape de final...
Am invatat sa continui...
Am castigat un fiu.

A trebuit sa strabat singura,cateva mii de kilometri, sa ajung in Corfu, la sfantul  Spiridon, ca sa-mi vindec din rani si sa primesc un inger.
Am primit ingerul.
Si povestea continua...Si la Judecata povestea va fi  doar despre mine, despre nimeni altcineva.
(NOTA Am folosit cateva din gandurile din cele cinci postari cu titlu Reflectii)